Menu

Cauze

Diareea la Caini: cauze si simptome

Desi nu este un subiect deloc placut, daca esti stapan de caine, atunci te-ai confruntat, cel putin o data, cu episoade de diaree.
Diareea este o afectiune comuna la caini si se caracterizeaza prin scaune moi sau apoase, cu cauze multiple – de la o simpla modificare a dietei, pana la diverse boli sau infectii.
In cazul in care diareea nu persista mai mult de o zi, atunci nu reprezinta un motiv de ingrijoarare, daca perioda se prelungeste insa, este obligatoriu un consult veterinar, deoarece poate sa intervina deshidratarea, sau poate sa indice o alta problema de sanatate.

Cauzele diareei
Asa cum spuneam, multe lucruri pot sa dernajeze echilibrul sistemului digestiv al cainilor, provocand diaree. Unele nu sunt deloc grave, cum ar fi modificarile de dieta, altele indicand o problema de sanatate.

Iata deci, care sunt cele mai comune cauze:

  • Obiceiuri proaste la masa – fie catelul a mancat prea mult, fie a mancat ceva „stricat”
  • Schimbarea dietei – poate dura si cateva zile pana cand sistemul digestiv se acomodeaza cu un nou tip de mancare. De aceea, este recomandat ca atunci cand modifici brandul de mancare, sa o faci treptat, amestecand noul tip, cu cel vechi.
  • Intoleranta alimentara
  • Alergii la anumite alimente
  • Paraziti
  • Substante sau plante toxice
  • Ingerarea unor obiecte nedigerabile – jucarii, resturi de cauciuc, sau chiar sosete
  • Infectii – cele mai cunoscute boli virale, care provoaca diaree: Parvoviroza, Jigodia, Coronaviroza
  • Infectii bacteriene
  • Diverse boli – afectiunile renale, hepatice
  • Antibiotice sau alte medicamente
  • Stres sau tulburari emotionale

Simptomele generale ale diareei
Diareea se manifesta prin scaune moi sau lichide, frecvente. Alte semne incud: flatulenta, sange sau mucus in scaun, modificari are volumului scaunului si efort la defecare.
De asemenea, diareea poate fi insotita de: letargie, deshidratare, varsaturi, scaderea poftei de mancare, scaderea in greutate.
Atentie! Daca diareea cainelui este neagra, poate fi un semn al sangerarilor interne ale stomacului. In acest caz, este necesar sa fie consultat imediat de un medic veterinar.

 

Rabia- muscatura, tratament, ingrijire

Muscatura provocata de un animal cu risc mic de a fi infectat cu rabie
Daca un animal cu risc mic de a fi infectat cu virusul rabic, cum ar fi animalele de companie ca pisicile sau cainii, musca pe cineva, se impune capturarea acestuia de catre autoritatile special pregatite pentru a prinde animalele infestate cu rabie, tinerea acestora in carantina si urmarirea lor pentru aproximativ 10 zile si daca:
– animalul nu prezinta semne de boala in acest interval, se presupune ca nu a fost infestat in momentul muscaturii si ca persoana muscata nu necesita tratament;
– animalul dezvolta semne de boala, atunci se va incepe tratament preventiv. Animalul infestat va fi omorat (eutanasiat) iar tesutul sau cerebral va fi supus unor teste care sa confirme existenta bolii. Dureaza doar cateva ore pentru a se efectua aceste teste. Daca rezultatul este negativ, se poate opri tratamentul prevenitv.

Muscatura provocata de un animal cu risc crescut de a fi infectat cu rabie
Daca o persoana este muscata de un animal cu risc mare de a fi infectat cu virusul rabic, trebuie contactat imediat Departamentul de Sanatate Publica local.

Tratament – Generalitati
Dupa o expunere posibila la virusul rabic, se impune curatirea ranii si vaccinarea pentru ca acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa raspandirea infectiei.

Ingrijirea ranii
Cand o persoana este muscata de un animal, rana trebuie curatata imediat cu multa apa si sapun pentru a reduce riscul unei infectii. Este indicata efectuarea unui consult medical de specialitate pentru a se stabili un tratament mai complex al ranii.

Vaccinarea
In cazul expunerii la virusul rabic este necesara administrarea unor vaccinuri. Acestea constituie terapia post expunere. Vaccinarea ajuta sistemul imun sa combata boala in stadiile timpurii. Cand se administreaza vaccinurile inaintea aparitiei simptomelor severe, ele previn de obicei dezvoltarea infectiei si cresc sansele de recuperare. Daca apar simptomele bolii vaccinurile nu mai sunt eficiente si persoana infectata decedeaza. Vaccinul este administrat in functie de riscul de expunere la virusul rabic. Medicii din cadrul Directiei de Sanatate
Publica locale pot evalua acest risc si pot stabili daca este necesara vaccinarea. Printre factorii luati in calcul in determinarea riscului se numara:
– tipul expunerii – expunerea la virusul rabic se poate realiza prin intermediul unei muscaturi sau a altor rani. Ranile (infectia apare cand o leziune deschisa a pielii sau mucoaselor este expusa virusului) duc rar la aparitia bolii, tratamentul fiind necesar;
– tipul animalului implicat – unele animale au un risc mai mare de a fi infestate cu virusul rabic. Purtatorii comuni ai acestui virus sunt liliecii, sconcsi, ratonii, vulpile si coiotii.

Profilaxia postexpunere
Tipurile de vaccin antirabic includ:
– injectarea de anticorpi – injectarea de anticorpi (imunoglobuline) antirabie inactiveaza virusul rabic care se gaseste in apropierea ranii (portii de intrare in organism), dar si cel care s-a raspandit in organism pana cand organismul isi poate sintetiza singur anticorpii;
– vaccinarea in serie – injectarea unor vaccinuri in serie determina sistemul imun sa isi creasca raspunsul impotriva virusului rabic. Vaccinurile antirabice folosite includ vaccinul cu celule diploide umane, vaccin cu virus rabic atenuat, vaccinul din celule de embrioni de pui purificati.

Faza tardiva a bolii
Odata ce apar simptomele, functiile inimii, plamanilor si a altor organe vitale pot fi mentinute pentru un timp prin masuri medicale intensive, dar in cele din urma pacientul va deceda. In cazuri extrem de rare, cu ajutorul vaccinurilor, pacientul se poate vindeca. Dupa orice contact cu un animal ce poate fi infectat este necesara instituirea tratamentului.

Tratament ambulatoriu
Tratamentul ambulator se rezuma la evitarea contactului cu virusul, tratamentul imediat si adecvat al ranii urmat de consultul medical de specialitate pentru a determina daca exista riscul unei infectii.
Pentru a evita contactul cu virusul rabic se recomanda:
– vaccinarea impotriva virusului rabic a animalelor de companie cum sunt pisicile si cainii;
– daca animalul de companie a avut un alt proprietar, noul proprietar trebuie sa ii ceara acestuia fisa de vaccinari a animalului. Veterinarii elibereaza un certificat dupa vaccinarea animalelor. Cand nu exista astfel de documente este necesar ca medicul veterinar sa confirme vaccinarea;
– evitarea oricarui contact cu liliecii. In anumite zone geografice prezenta rabiei la oameni este asociata cu contactul persoanelor infectate cu liliecii;
– evitarea contactului sau a tentativelor de a imblanzii animale salbatice ca vulpi, sconcsi, ratoni sau coioti. Copii trebuie instruiti sa evite aceste animale;
– depozitarea gunoiului trebuie sa se faca in containerele special amenajate, in pungi de plastic astfel incat sa nu atraga animalele salbatice;
– blocarea tuturor posibilelor cai de acces ale animalelor salbatice in domiciliu;
– evitarea contactului cu cadavrelor animalelor si mai ales cu tesutul cerebral al acestora.

Autoingrijirea in cazul muscaturii animalelor
In cazul muscaturii de animale sau a altor contacte cu risc de infectie, se pot lua urmatoarele masuri:
– curatatirea ranii si a altor zone expuse cu apa si sapun. Este necesar apoi un consult medical pentru a se decide daca sunt necesare si alte masuri;
– daca animalul care provoaca muscatura este unul domestic (caine, pisica) se incearca prinderea acestuia sau contactarea propietarului;
– daca muscatura este provocata de un animal salbatic nu se recomanda prinderea acestuia. Trebuie stabilita specia din care face parte animalul si daca prezinta tulburari ale comportamentului. Daca animalul a fost ucis, trebuie pastrat capul acestuia, fara a se atinge creierul. Medicii din cadrul Directiei de Sanatate Publica vor testa acest tesut pentru a determina daca virusul este prezent;
– orice muscatura sau zgarietura puternica trebuie raportata Directiei de Sanatate Publica. Medicii vor evalua riscul de infectie si vor captura pentru testare animalul, care daca este infectat va fi eutanasiat;
– medicii specialisti vor hotara daca este necesara vaccinarea antitetanica care ofera protectie impotriva tetanosului (infectie ce apare cand bacteria tetanica ajunge in contact cu o rana deschisa). Vaccinarea antitetanica care se efectueaza in copilarie in cadrul programului national de vaccinari trebuie apoi repetata din 10 in 10 ani. Revaccinarea se recomanda si atunci cand exista o rana contaminata si au trecut peste 5 ani de la ultima vaccinare sau daca nu se cunoaste data ultimei vaccinari. Se recomanda ca vaccinarea antitetanica sa se faca in primele 48 de ore dupa muscatura sau contaminarea ranii.

Rabia – turbarea

Rabia (turbarea) este o boala produsa de un virus si care afecteaza sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) atat la animale cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral.

Oamenii pot dobandi boala in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice cat si domestice. Datorita programelor largi de vaccinare impotriva rabiei, afectiunea este din ce in ce mai rara in tarile dezvoltate, fiind insa mult mai comuna in statele in curs de dezvoltare.

Cauze
Rabia este o boala care are ca si cauza infectia cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate. In majoritatea cazurilor, virusul este depistat la animale salbatice, cum ar fi liliecii, ratonii, sconcsii, vulpile sau coiotii. Din acest motiv se recomanda anuntarea autoritatilor medicale ori de cate ori au loc atacuri ale animalelor, mai ales daca acestea sunt salbatice. In acest fel, persoana sau persoanele respective pot fi informate despre posibilitatea infestarii cu rabie si daca se impun sau nu masuri profilactice. Ocazional, virusul se poate transmite si prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau cainii, insa aceasta se intampla foarte rar datorita programelor de vaccinare eficiente. Animalele de companie care nu parasesc niciodata apartamentul au un risc foarte mic de a fi expuse virusului care determina rabia. In situatii si mai rare, unele persoane se pot infecta fara a fi muscate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales in locuri in care acesta se gaseste in cantitate foarte mare (pesterile in care traiesc lilieci de exemplu).

Simptome
Aparitia simptomatologiei marcheaza un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal. Virusul ataca si lezeaza sistemul nervos central care include atat encefalul (creierul) cat si maduva spinarii. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate inainte de aparitia vreunui simptom. Primele simptome pot aparea intr-un interval cuprins intre cateva zile si aproape un an, insa in majoritatea cazurilor simptomele se dezvolta in 4-6 saptamani de la momentul infectiei. Tratamentul afectiunii este indicat si in cazul in care simptomatologia nu debuteaza la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Simptome la animale
Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburari de comportament. Animalul care a muscat o persoana si care s-a comportat sau se comporta ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importanta urmarirea, pe cat este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzator si la momentul oportun oricarei persoane care a intrat in contact cu animalul respectiv.

Este foarte posibil ca un animal sa aiba rabie daca prezinta urmatoarele semne:

  •  lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele salbatice
  •  atitudine timida la un animal de casa care era de obicei prietenos
  •  neliniste, excitabilitate, agresiune sau schimbari bruste de comportament
  •  salivare in exces
  •  animale active noaptea (lilieci, ratoni si sconcsi) care devin active in timpul zilei
  •  consumul de substante care in mod normal nu sunt comestibile (pica)
  •  paralizie, care uneori poate fi unicul semn.

Simptome la oameni
Perioada tipica de incubatie a virusului rabic este de 4-6 saptamani. In aceasta perioada, de obicei nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea si amorteala la locul muscaturii, urmate apoi de simptomatologie vaga, care poate apare in multe alte afectiuni si care includ:

  •  febra
  •  tuse sau senzatia de gat uscat
  •  durere, arsura, mancarime, furnicaturi sau amorteala la locul muscaturii sau al expunerii initiale
  •  durere abdominala
  •  anxietate sau neliniste care se accentueaza si poate evolua spre agitatie extrema

Simptomatologia ulterioara este mai specifica si poate include:
– perioade alternante de comportament normal si comportament bizar sau neobisnuit (anxietate, halucinatii, delir);
– frica de apa (hidrofobie) sau frica de aer (aerofobie);
– spasme musculare la nivelul muschilor fetei, gatului sau diafragmului, urmate de convulsii;
– paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvolta in cazul unei forme de rabie mai putin obisnuita, rabia paralitica, care apare dupa muscatura liliecilor vampir;
– fluctuatii mari ale temperaturii corporale, pulsului si presiunii sangvine;
– coma, insuficienta cardiaca si respiratorie.

Investigatii
Investigatiile fac mai usor diagnosticul rabiei la oameni si pot include:
– testul direct cu anticorpi fluorescenti. Este un test uzual, rapid, care detecteaza proteinele ce alcatuiesc virusul rabic. Testul se face prin prelevarea unei mostre de tesut din zona potential infectata;
– testul de polimerizare in lant. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact si poate fi facut din saliva, lichid cefalorahidian sau oricare alt tesut.

Diagnosticul la animale este de asemenea dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic.
Presupunerea ca un animal este infectat se bazeaza pe:
– tipul animalului, unele animale au risc mai mare sa fie infectate, cum ar fi: liliecii, sconcsii, ratonii, vulpile si coiotii;
– comportamentul animalului, cum ar fi salivatia excesiva sau comportament agresiv;
– riscul aparitiei bolii intr-un areal geografic anumit;
– data ultimei vaccinari a animalului.

Daca o persoana a fost muscata sau expusa in alt fel virusului rabic, se pot administra o serie de vaccinuri, ca si profilaxie postexpunere, pana la sosirea rezultatelor testelor care sa confirme boala si care au ca scop prevenirea instalarii bolii inainte ca diagnosticul sa fie confirmat prin teste specifice.

 

Eczema alimentara la caine sau dermatita alergica.

Eczema sau dermatita inseamna in principiu acelasi lucru. O inflamatie la nivelul pielii. Este des intalnita si multi dintre caini au avut cel putin un episod in timpul vietii. 
De unde vine aceasta eczema, cum se manifesta, de ce reapare si ce se poate face in cazul ei, iata ce poti afla citind cateva randuri de specialitate. Multe cazuri de eczeme alimentare se intalnesc la golden, labrador, beagle, basset, rottweiler, bichon, pekinez, boxer, cocker, west highland, ciobanesc german si chiar si cainii de rasa comuna sau metisi.

Ce este eczema alimentara la caine?

Folosesc acest nume pentru ca stiu ca este destul de bine cunoscut de catre proprietarii de caini. Ea semnifica o reactie alergica, o dermatita alergica. Factorul declansator este hrana sau mai bine zis se regaseste in compozitia hranei. Eczema alimentara poate fi declansata de compusi chimici din carnea de pui, vita, porc, oua, lapte, cereale, cartofi, ciocolata, soia sau aditivi alimentari. Majoritatea compusilor chimici declansatori ai dermatitei alergice sunt proteine. Dupa cum arata “meniul” obisnuit al unui caine ne dam seama usor ca, practic gandind, nu putem gasi un aliment fara proteine, mai ales ca un caine este in primul rand carnivor. In concluzie, eczema alimentara este o afectiune a pielii ca reactie la un aliment ingerat.

Cum se declanseaza o dermatita alergica alimentara la caine?

Mancarea ajunge dupa ingestie in interiorul tubului digestiv, in stomac si apoi in intestin. O digestie eficienta face ca proteinele sa fie dezintegrate pana la “caramizile” elementare ce le alcatuiesc, adica aminoacizii. Aminoacizii trec apoi de bariera enterocitelor (celulele de pe suprafata intestinului) pentru a putea fi folositi de organism. In unele cazuri, unele proteine mai complexe, nedezintegrate pana la aminoacizi sau unele lanturi de aminoacizi trec de aceasta bariera.
Urmeaza ceea ce nu vrea nimeni – O hiperreactie, un raspuns disproportionat de puternic al sistemului imunitar ce considera acesti compusi drept un intrus. Cele implicate in acest raspuns anormal sunt mastocitele (celule imunitare) ce elibereaza din interiorul lor un compus, numit histamina, mediator al inflamtiilor. Cu cat exista mai multe episoade de alergie, cu atat raspunsul va fi mai intens. De aceea unele episoade de alergie pot debuta slab sau abia vizibil pentru noi oamenii dar pe masura ce organismul se intalneste din nou cu factorul declansator din mancare, cu atat va fi mai afectat de alergie. Este ca si cum ai pune gaz pe foc. Acest lucru se datoreaza “memoriei sistemului imunitar”, ce pastreaza informatia despre factorul declansator (alergen), pentru a putea raspunde mai prompt la o noua “intalnire”. Inflamatia rezultata produce iritare, senzatie de prurit, de mancarime. Raspunsul cainelui va fi scarpinatul.

Cum se manifesta o eczema alimentara?

Formele sub care poti observa o eczema alimentara sunt multiple si pot fi confundate cu semnele altor boli de piele. In principiu poti vedea un caine ce se scarpina, mai intens sau mai putin sau chiar pana isi face rani serioase. Poti gasi urechi inflamate (otite), rosii si cu un aspect solzos. Zonele de piele mai des implicate in eczema alimentara sunt cele ale abdomenului, de pe picioare, de pe cap, gat, axile. Din cauza scarpinatului si a inflamatiei pielea devine rosie, cu rani, cu cruste, umeda si cu o secretie similara puroiului, lipicioasa. Aceasta secretie poate sa lipeasca parul din jurul ranii, sa o acopere si sa ofere un aspect de blanita umeda si intarita in acel loc. Daca va fi tunsa acea zona se va putea observa aspectul ingrijorator al pielii de sub par. Aceste zone se pot infecta si pot declansa o dermatita complicata. Pielea afectata poate sa ia un aspect de “ars de soare” sau chiar cu rani sangerande.

Cainii si obezitatea – cum iti ajuti cainele supraponderal sa slabeasca?

Are cainele tau un corp bine definit?
Nu are probleme de respiratie si este intodeauna plin de energie?

Daca raspunsul tau este da, atunci probabil cainele tau nu este suparponderal si nu trebuie sa te temi de boli precum cancerul sau diabetul. In caz contrar este recomandat sa ai mare atentie de alimentatia patrupedului tau.

Din pacate din ce in ce mai multi caini devin supraponderali. Luarea in greutate in cazul cainilor si a animalelor de companie este o problema grava si poate afecta grav sanatatea favoritului tau.

Care este cauza obezitatii la caini?

Luarea in greutate poate avea mai multe cauze. Poate aparea datorita hranirii inadecvate, lipsei de miscare dar si din cauza imbatrinirii sau datorita unei boli.

Oricare ar fi cauza obezitatii, este important sa incepem tratarea problemei cat mai repede.
Cauzele cele mai comune al obezitatii:

1. Hranire libera

A lasa castronul cainelui mereu plin de mancare este o greseala foarte frecventa dar si grava. Cainele tau nu are un punct de stop, daca este vorba de mancare. Daca va avea hrana in fata lui va manca ori de cate ori ii este foame sau este plictisit.

2. Supraalimentarea

Pentru a mentine greutatea optima a animalului trebuie sa stii exact cate calorii mananca cainele tau in fiecare zi si sa te incadrezi in cantitati recomandate. Ia in considerare si toate recompensele pe care cainele tau le primeste in cursul zilei.

3. Rase de caini cele mai predispuse la obezitate

Unele rase de caini sunt dupa natura lor mai predispuse la obezitate. Daca ai un animal din urmatoarele rase, trebuie sa ai si mai mare atentie pentru a mentine greutatea lui la nivelul optim.

  • Rase de caini de talie mica spredispuse la obezitate: Terrier Cairn, Dachshund, Scottish Terrier, Cavalier King Charles Spaniel
  • Rase de caini de talie medie spredispuse la obezitate: Beagle, Cocker Spaniel, Basset Hound
  • Rase de caini de talie mare spredispuse la obesitate: Labrador, Golden Retriever, Rottweiler
  • Rase foarte mari (giganti) de caini spredispuse la obezitate: Ciobanesc de Berna, Newfoundland, Saint Bernard

4. Prea multe recompense

Prea multe recompense, in cantitati necontrolate, pot afecta negativ sanatatea cainelui. Acest lucru este adevarat si in cazul micilor bucati din mancarea ta. Chiar daca favoritul tau cerseste cand te vede mancand, nu uita ca sanatatea lui este mult mai importanta.
Cum iti dai seama daca patrupedul tau s-a ingrasat?

Atinge cainele in jurul coloanei vertebrale. In cazul unui caine sanatos vei putea localiza cutia toracica. In cazul unui caine sanatos aceasta va avea doar un strat subtire de grasime care separa oasele de piele. Daca nu reusesti sa simti formele cutiei toracice, asta inseamna ca animalul tau este supraponderal.

Boli legate de obezitate:

  • artrita
  • boala tractului urinar
  • imbolnavirea ficatului
  • diabet
  • boala cronica renala
  • insuficienta cardiaca, etc.

Hranire corecta si controlata

Controlarea portiei de mancare este cheia alimentatiei sanatoase. Daca hranesti animalul tau cu hrana uscata vei gasi portia zilnica recomandata pe sacul hranei. Chiar daca aceste portii sunt doar cantitati generale pot fi folosite ca indiciu. Cainele tau este unic si are caracteristici pe care trebuie sa iei in considerare, de aceea iti recomandam sa consulti cu medicul tau veterinar.

Dupa ce ai constatat ca animalul tau este obez/supraponderal poti incepe cu acesti pasi:

1. Elimina recompensele

Poti incepe dieta cu eliminarea recompenselor. Ia in calcul fiecare recompensa pe care cainele tau primeste in cursul zilei. Fie ca primeste din mancarea ta in timp ce mananci, fie ca un alt membru al familei il recompenseaza. Poti inlocui treat-urile cu alternative sanatoase precum legumele dar in cantitati controlate.

2. Redu portia zilnica de mancare

Poti incerca reducerea portiei zilnice de mancare. Este recomandat sa ii dai mai putina mancare cu 15-20% pe o perioada de 6-8 saptamani si sa analizezi rezultatele. Cel mai ideal ar fi sa consulti cu medicul tau veterinar, care va putea stabili exact cantitatea pe care trebuie sa reduci avand in vedere greutatea ideala a cainelui, varsta si alti factori.

3. Alege o hrana dietetica

O alta alternativa pentru dieta cainelui este schimbarea hranei. O hrana dietetica contine mai putine calorii, dar totusi ofera o alimentatie sanatoasa cainelui tau. Daca folosesti hrana din gama Acana mancarea dedicata cainilor suprapoderali/obezi este Hrana Acana Light&Fit. Poti schimba hrana obisnuita a cainelui cu aceasta hrana si sa ii dai in cantitati recomandate de producator.

4. Ofera cainelui miscare regulata

Miscarea regulata este foarte importanta pentru fiecare caine, mai ales daca acesta este ingrasat. Langa controlarea mancarii introduce mai multa miscare zilnica pentru patrupedul tau. Incepe cu cel putin 10-15 minute de miscare sau exercitie. Aceasta poate fi plimbarea, joaca dar si innotul daca este vorba despre un caine mai in varsta.

Cu siguranta si tu doresti ca patrupedul tau sa fie sanatos. Controleaza greutatea lui ca aceasta sa fie intodteauna la nivelul optim si vei evita multe neplaceri! 🙂

Boala inflamatorie intestinala (IBD) la caini

IBD este un grup de boli gastro-intestinale Cauza este inflamația intestinelor și simptome cronice legate de sistemul gastro-intestinal. IBD poate afecta cainii la orice vârstă, dar este mai frecventa la caini de vârstă mijlocie și mai în vârstă. Unele rase pot fi predispusi la IBD, Basenjis inclusiv, Lundehund Norbegian, Bulldog francez, și Setteri irlandezi.

Simptomele și Tipuri

  • Diaree
  • Scădere în greutate
  • Oboseală
  • Depresiune
  • Cronică intermitentă vărsături
  • Gaz (meteorism)
  • Durere abdominală
  • Chiorăit și susură sunete abdominale
  • Luminoase de culoare roșie de sânge în scaun
  • Distressed blana

Cauze
Deși nu se cunoaște cauza unică, mai mult de o singură cauză este suspectată. Hipersensibilitate la bacterii și / sau alergii alimentare sunt suspectate de a juca un rol important in aceasta boala. Alergeni alimentari suspecti de a juca un rol în această boală se numără proteinelor din carne, aditivii alimentari, artificială de colorat, conservanți, proteine din lapte, și gluten (grâu). Factorii genetici sunt, de asemenea, suspectate de a juca un rol in IBD.

Diagnostic
Medicul veterinar va lua un istoric detaliat și de a pune întrebări cu privire la tine durata și frecvența simptomelor. Un examen fizic complet va fi efectuat și după examinarea medicului veterinar va efectua teste de laborator de rutină, inclusiv hemograma completă si sumar de urina. Rezultatele acestor teste de laborator de rutină sunt adesea normale. La unii pacienți, cu anemie și cu un numărul mare de celule albe din sânge. La câinii cu IBD, pot fi gasite de asemenea un numar anormal de proteine si enzime hepatice. Fecale de examinare, între timp, se efectuează pentru a verifica prezența unei infecții parazite.

Medicul veterinar poate efectua teste pentru a determina nivelurile de cobalamină și acid folic în sânge pentru a evalua funcțiile de mici intestinului. Razele X sunt de obicei normale la acești pacienți. Medicul veterinar poate efectua studii de bariu pentru o evaluare mai detaliată. Bariu îmbunătățește vizibilitatea organelor. Acesta este, de obicei, administrat pe cale orală, urmată de o serie de raze X de bariu ca se misca in jos in tractul gastro-intestinal. Având o mica mostra de tesut de la intestinul cainelui prin intermedii chirurgicale pote confirma diagnosticul.

Tratament
În cele mai multe cazuri câini, care sufera IBD nu pot fi „vindecati”, dar boala se poate tine cu succes sub control. Totuși, chiar și după o recuperarea completă, exista sanse de recidivare. Obiectivele majore ale tratamentului sunt stabilizarea greutății corporale, ameliorarea simptomelor gastro-intestinale, și reducerea răspunsului sistemului imunitar. Prin urmare, medicamente imunosupresoare și antibiotice sunt componente cheie ale terapiei.
În cazurile de deshidratare, terapia de substitutire cu lichid porneste pentru a depăși deficitul de lichid. Câini cu vărsături, de obicei, nu li se acordă nimic pe cale orală și poate necesita tratament de lichid până la vărsături rezolvă. Managementul dietetic este o altă componentă esențială a tratamentului, cu diete hipoalergenice fiind cel mai recomandat. De obicei, două săptămâni, pentru a vedea raspunsul de cainele la o astfel de dieta.

Boala Tractului Urinar Inferior

Bolile tractului urinar inferior (BTUI) la pisici sunt foarte dureroase si daca nu sunt tratate la timp pot fi chiar fatale pentru ele, datorita obstacolelor cauzate de calculii biliari. Aceste boli afecteaza uretra si vezica urinara, produc inflamatii si iritatii ale tractului urinar inferior.
Una dintre cele mai intalnite este cistita felina, care reprezinta inflamatia vezicii urinare.

Simptomele bolii tractului urinar inferior la pisici:

  • Pisica are dureri in timpul urinarii, miauna, se forteaza sa urineze si manifesta un disconfort evident.
  • Are modificari de comportament, in sensul ca urineaza mai des incat nici nu are timp sa ajunga la ladita cu nisip si incepe sa lase picaturi de urina in zone diferite, chiar si in locul unde doarme.
  • Urina are un miros foarte urat si o culoare inchisa.
  • In cazuri grave apare sange in urina, se pot observa pete rozii sau chiar rosii (cu sange) si in locul de dormit.

Principalele cauze care produc aparitia bolilor tractului urinar inferior la pisici sunt: formarea unor pietre in tractul urinar sau in vezica urinara, aparitia unor infectii bacteriene, cancerul vezicii urinare sau anumite anomalii anatomice ale uretrei. La motani apare mai frecvent pietrificarea urinei, deoarece ei au uretra mai lunga, ingusta si curbata, fapt ce duce la acumularea mai usoara de nisip si pietricele mai ales pe portiunea inferioara a vezicii urinare.
In cazul aparitiei acestor simptome pisica poate fi ajutata doar daca este dusa la medicul veterinar. Acesta ii va face in primul rand o simpla analiza de urina. Apoi de indata ce diagnosticul a fost stabilit cu exactitate, pisica va urma un tratament cu medicamente antibiotice si va primi hrana dietetica.

Medicul veterinar va recomanda o serie de alimente care vor ajuta pisica sa se recupereze. Dieta va contine alimente ce vor calma disconfortul vezicii urinare si a bolii renale.

Bolile tractului urinar inferior la pisici pot fi prevenite prin incurajarea pisicii sa bea cat mai multa apa. Acest lucru se poate realiza prin simpla asezare a unui numar mai mare de vase cu apa in diferite parti ale casei. Se recomanda utilizarea unor boluri mari, deoarece vibrizele pisicii sunt exagerat de sensibile si de aceea atunci cand bea apa ei nu-i place sa atinga cu ele suprafata interioara a bolului.

Este bine ca bolurile pentru apa sa fie umplute cat mai mult, deoarece s-a ajuns la concluzia ca pisicile sunt incantate sa-si vada reflexia fetei pe suprafata apei – fapt ce poate sa le incurajeze sa bea mai mult lichid. Intotdeauna trebuie avut grija ca apa sa fie proaspata, deoarece orice schimbare de gust o poate face sa renunte sa mai bea apa.

Trebuie spus ca anumite exemplare feline se nasc cu o anumita predispozitie in formarea calculilor urinari, la fel cum si in cazul nostru doar anumiti oamenii fac pietre la rinichi.
Calculii renali pot fi imobili (care nu produc nici o tulburare) sau mobili, mici si rugosi (care produc pisicii pielite sau pielonefrite). Cand localizarea este pe uretere, calculii produc colici, anurie, hidronefroza sau uremie grava. Daca localizarea este in vezica urinara, la sfarsitul urinarii apare hematuria – sange in urina. Pisica va avea un numar mai mare de mictiuni insa cantitatea de urina va fi mai mica. Deseori aceste mictiuni dese sunt confundate de stapanul pisicii cu o stare de constipatie. Pentru a se evita aceasta confunzie este recomandat sa se palpeze abdomenul pisicii si astfel probabil se va simti un ,,glob” vezical.

Bolile tractului urinar inferior la pisicaLa motan calculii uretrali de multe ori pot obstrua partial sau total uretra, astfel facand imposibil actul urinarii, desi acesta merge foarte des la ladita cu nisip si incearca sa urineze. El va face eforturi repetate, va miorlai datorita usturimilor si durerilor locale. In cazul in care uretra este doar partial obstruata, motanul pierde picaturi de urina cu sange, iar cand este obstruata total el nu mai poate urina deloc si se produce distensia vezicii urinare. Acesta determina aparitia ,,globului” vezicii urinare si apoi a hidronefrozei, a uremiei care duce la moarte.

Medicul veterinar poate realiza o radiografie pentru a stabili la ce nivel se afla calculii renali: la varful papilei penisului, la 10 mm de varful penisului sau in traiectul pelvian al uretrei. In primul caz, cand calculii renali se afla la primul nivel, se aplica urmatorul procedeu: se disloca calculii prin masarea regiunii respective cu degetele, urmata de o compresiune foarte usoara transabdominala a vezicii urinare, astfel eliminandu-se calculii faramitati si un mic jet de urina ce poate fi cu sange. In cel de-al doilea caz se elimina calculii cu ajutorul unei sonde la care se ataseaza o seringa cu xilina sau cu ser fiziologic.

La pisica calculii urinari pot fi eliminati prin operatia de cistotomie – sectionarea vezicii urinare si indepartarea calculilor, apoi spalarea ei cu ser fiziologic caldut. La motanii castrati calculii renali si uretrali apar mai frecvent, iar la pisicile-femele apar mai mult calculii vezicali.