Din păcate toate aceste boli sunt zoonoze adică se pot transmite și la om prin intermediul aceluiași vector, căpușa.
Transmiterea directă între animalul de companie și om este încă o temă destul de controversată. În SUA s-a demonstrat transmiterea unei specii de Babesia, respectiv Babesia gibsoni la câinii de luptă din rasele Pitbull Terrier și American Staffordshire Terrier, în timpul luptelor prin intermediul mușcăturilor.
Conform studiilor de specialitate, pentru ca o căpușă să transmită Babesia spp, ea trebuie să rămână atașată între 12 și 48 de ore pe corpul animalului. De aceea, riscul transmiterii este mult redus dacă se îndepărtează căpușa în timp util.
După ce căpușa a fost îndepărtată se recomandă supravegherea animalului de companie cel puțin 2-3 săptămâni. De obicei perioada de incubație a bolilor transmise de căpușe variază între 7 și 21 de zile.
Dacă în aceasta perioadă apar simptome ca: apatie, febră, slăbiciune, letargie, mucoase palide, vomă, limfonoduri mărite proprietarul se va prezenta de urgență cu câinele la medicul veterinar.
Totuși, înainte de apariția acestor simptome, pentru identificarea animalelor bolnave de babesioza, se pot efectua analize care ne pot îndruma în privința diagnosticului și anume:
- Hemoleucogramă pentru a identifica scăderea numărului de eritrocite și trombocite;
- examinarea microscopică a unui frotiu de sânge pentru a identifica parazitul intraeritrocitar.
Se recomandă repetarea periodică a acestor analize în cadrul perioadei de incubație pentru că rezultatele pot fi fals negative.
Manifestările clinice în Babesioza pot fi influențate de patogenitatea speciei de babesii, răspunsul imun al organismului, vârstă, starea fiziologică (gestație, lactație), alte boli prezente.
Diagnosticul bolilor transmise de căpușe se poate face utilizând diverse metode serologice ca Western Blot sau PCR însă aceste metode trebuie efectuate în laboratoare specializate.
Profilaxie
Cel mai bun mod de a proteja câinele dar și omul împotriva acestor paraziți este prevenția.
Prevenția se poate realiza prin protejarea animalului de companie cu ajutorul produselor special destinate împotriva căpușelor (soluții antiparazitare Spot-on, zgărzi antiparazitare).
Se recomandă respectarea cu strictețe a modului de aplicare a acestor produse și citirea cu foarte mare atenție a prospectelor.Dacă aveți dubii în privința modului de utilizare sau în privința duratei de acțiune nu ezitați să vă consultați cu medicul veterinar.
De asemenea se recomandă folosirea alternativă a respectivelor produse pentru a evita rezistența căpușelor la diferitele substanțe active de tip insecticid conținute de produsele antiparazitare.
Aplicarea soluțiilor se face lunar și chiar la 3 săptămâni în sezonul cald. În zonele puternic infestate de căpușe se recomandă chiar protecție dublă oferită atât de pipetă spot on cât și de zgardă antiparazitara.
Un alt mod de prevenire constă în controlarea animalului de companie după fiecare plimbare prin trecerea mâinii prin blana acestuia sau prin pieptănat riguros.
Dezinsecția zonelor verzi din apropierea casei cu soluții acaricide, evitarea plimbării câinelui în zonele cu verdeață luxuriantă și unde au mai fost semnalate alte cazuri de îmbolnăvire, sunt de asemenea măsuri profilactice importante.